[GHID] 3 PERICOLE DE CARE SĂ TE FEREŞTI CÂND ALEGI FIRMA DE ALPINISM UTILITAR

 

Poate ai mai lucrat cu firme de alpinism utilitar, sau poate e prima oară când ai nevoie de o astfel de echipă.

Acest ghid este menit să te ajute să nu pierzi timp şi bani, învăţând din experienţa altora, am extras esenţialul şi îţi vom oferi pentru fiecare câte un exemplu real.

Am conceput acest ghid în urma experienţelor noastre când a trebuit să reparăm ceva început de alpinişti utilitari neexperimentaţi, dar şi din discuţiile cu clienţii noştri şi din experienţele lor anterioare.

După această scurtă introducere, în continuare îţi prezentăm cele 3 pericole şi cum să te fereşti de ele:

 

1. Nefinalizarea lucrării sau chiar mai grav…

Au fost mai multe situaţii în care a trebuit să intervenim pentru finalizarea unor lucrări abandonate de către alţi colegi de breaslă.

Datorită lipsei de experienţă sunt anumiţi alpinişti utilitari care s-ar putea să vă lase cu ochii în soare pentru că ajung într-un impas pe care nu reuşesc să-l depăşească şi pur şi simplu abandonează lucrarea.

 

Exemplu:

La o familie de pe strada Iugoslaviei care locuieşte la casă, un copac destul de înalt stătea să le pice pe casă. Ei au apelat la nişte alpinişti utilitari pentru toaletaj, însă ei neavând experienţa necesară nu au ştiu cum să abordeze problema şi au ajuns într-o situaţie periculoasă, după care au abandonat.

Atunci aceştia, întrebând în dreapta şi în stânga, au aflat de Carpathia Alpin, şi ne-au sunat disperaţi că le pica la propriu copacul pe casă. În cele din urmă am intervenit şi am rezolvat problema, iar ei s-au simţit uşuraţi că nu s-a petrecut ceva mai grav.

Tot în Cluj-Napoca, la blocul Spray de lângă Farmec, o echipă de alpinişti au realizat o lucrare de termoizolare, însă au abandonat când a venit vorba de finisaje. Costurile erau prea mari pentru ei, aşa că şi-au luat banii, schelele, şi au dispărut, lăsându-i pe oamei cu lucrarea pe jumătate finalizată. A fost necesar să ne cheme pe noi să terminăm lucrarea, însă asta a însemnat costuri în plus pentru ei şi un timp mai îndelungat de finalizare.

 

Cum să te asiguri că nu păţeşti la fel:

Caută un portofoliu de clienţi, poze cu lucrări finalizate, ceva concret, care să îţi ofere siguranţă, o firmă de alpinism utilitar cu experienţă va putea să îţi arate aproape la tot pasul în centrul oraşului în care activează diferite lucrări pe care le-a realizat.

 

2. Riscuri de accidente

După cum probabil ştii, alpinismul utilitar este o meserie riscantă, îţi desfăşori de multe ori activitatea la înălţime, fiind asigurat doar de o coardă, viaţa îţi atârnă de un fir de aţă, aproape la propriu.

Din păcate sunt colegi alpinişti utilitari care sunt în acestă branşă pentru că le place riscul, adrenalina, fiind mai puţin responsabili şi atenţi.

De asta, de multe ori apar situaţii în care pică materiale care nu ar trebui să pice, ceea ce este destul de riscant pentru oamenii care trec pe dedesubt sau chiar mai grav, pot pica chiar alpiniştii.

Asta se datorează atât amatorismului cât şi, în multe situaţii a lipsei unui echipament adecvat, profesionist.

 

Exemplu:

O echipa de alpinişti utilitari la care o firmă de construcţii a apelat, aveau echipamente precare şi din păcate a avut loc un accident, unul dintre ei a căzut de la înălţime. Îţi poţi imagina ce de probleme şi câtă bătaie de cap a cauzat asta pentru cei care au apelat la ei. Au fost nevoiţi după toată nebunia să apeleze la noi, să facem reparaţiile necesare şi să finalizăm lucrarea, iar de atunci colaborăm împreună.

 

Cum să te asiguri că nu păţeşti la fel:

Dacă găseşti poze cu firma sau echipa respectivă de alpinişti utilitari observă-le echipamentul, chiar dacă nu eşti specialist poţi să-ţi dai seama dacă e de calitate sau nu. Pe lângă asta e recomandat să întrebi dacă au echipament testat si omologat special pentru lucrari la inaltime, profesioniştii investesc în echipamente de calitate care îi ajută pe ei să facă lucrări în siguranţă şi mai repede, iar pe clienţi să aibă mai puţine bătăi de cap.

 

3. Preţurile prea mici

O echipa de amatori vă vor oferi preţul cel mai mic posibil, doar pentru a prinde o lucrare, gândindu-se exclusiv la situaţia de moment.

De ce e asta o problemă? Pentru că pentru a vă face un preţ cât mai mic în aşa fel încât să câştige şi ei ceva, vor face rabat de la materiale şi vor cumpăra materiale de proastă calitate. Asta are două efecte posibile şi probabile:

1) nu se vor încadra în timp: folosind materiale de proastă calitate cel mai probabil va dura mai mult să termine lucrarea, ceea ce reprezintă un cost în plus şi pentru tine.

2) vor face un lucru de mântuială: sau va trebui să refaceţi lucrarea la un termen mult mai scurt decat era programat sau rămâneţi cu o lucrare care vă poate cauza alte probleme pe viitor, ceea ce înseamnă alţi bani, altă distracţie.

 

Exemplu:

La un bloc în Cluj-Napoca, în zona BIG din Mănăştur o echipă de alpinişti utilitari a realizat o lucrare la un preţ foarte mic. Pentru a se putea încadra în acel preţ, ei au folosit polistiren şi adeziv de interior, iar la scurt timp oamenii s-au plâns de mucegai şi de faptul că deja le pică termoizolaţia, fiind necesar să refacă lucrarea.

În Bucureşti, o firmă de alpinism utilitar a luat o lucrare la preţ mic, însă datorită faptului că a apărut o lucrare la preţ mai bun pentru ei, i-au tot amânat. Astfel, până la urmă au ajuns să ne contacteze pe noi, însă timpul pentru realizare a fost mai lung şi a fost mai dificilă lucrarea, deoarece trecuse sezonul pe care se poate face o astfel de lucrare.

 

Cum să te asiguri că nu păţeşti la fel:

Întreabă ce fel de materiale folosesc dacă te pricepi cât de cât la asta, iar dacă nu, cere o ofertă de preţ şi pentru varianta cu materiale mai de calitate. Calculul e bine să ţi-l faci pe termen lung, să conştientizezi că deşi acum este un efort mai mare, liniştea lucrului bine făcut îşi merită preţul.

 

Concluzie

Recomandarea noastră e să cauţi profesinişti, care da, de multe ori te costă mai mult în primă fază însă poţi fi liniştit că vor face un lucru de calitate şi nu vei avea de-a face cu astfel de probleme, preţul plătit în timp fiind defapt mai mic.

De foarte multe ori ni se spune că mai bine ne chemau pe noi de la început pentru că acum au trebuit să platească de două ori pentru a rezolva aceaşi problemă şi nu am vrea să fi printre aceia care ne zic asta.

 

Sfaturi pentru o experienţă plăcută cu o firmă de alpinism utilitar

1) Clarifică ceea ce vrei să obţii, care este problema ta şi care îţi sunt condiţiile.

2) Pune întrebări, consultă-te cu firma de alpinism utilitar pe care o alegi şi ai încredere în profesionalismul lor.

3) Dacă vrei să salvezi timp şi bani, urmăreşte să comunici cât mai din timp modificări ale lucrării, te va costa mai mult dacă e necesar sa fie repusă schela sau echipamentele de securizare.

 

Sperăm că ţi-a fost util acest ghid, iar dacă doreşti să vorbeşti cu noi, dacă ai întrebări, sau vrei o ofertă de preţ pentru o lucrare, ne poţi contacta direct la telefon: 0727.707.300, vei vorbi direct cu şeful de echipa ing. constr. Tiberiu Kiss!